Regulile generale MetroRex

Am citit pe BogdanLaslo.ro niste reguli foarte utile pentru desfasurarea in ordine a calatoriilor cu metroul. Ele ar trebuii respectate de toti oamenii care calatoresc cu acest mijloc de transport in comun. Astept comentarii :))

1. Este interzisă aşteptarea trenului de metrou dincolo de limita bunului simţ marcată la marginea peronului.
2. Călătorii care coboară din tren au obligaţia de a se strecura cum pot [eventual folosind metoda „coatele mele în rinichii tăi”] printre capsomanii cărora le este teamă că pleacă metroul fără ei sau că nu ajung ei primii la locul ăla liber.
3. Sunt interzise urcarea şi coborârea călătorilor în, din, peste, lângă şi dinspre tren după anunţul de avertizare a lipsei de apă caldă. Tyrannosaurus Metrorex nu va fi responsabilă sub nicio formă de eventualele accidente produse de tentativele de teleportare în timp şi spaţiu după efectuarea anunţului de avertizare.
4. Este strict interzisă acţionarea semnalului de alarmă fără să spui un banc bun. Orice banc sec va fi pedepsit.
5. Călătorii care îşi cer scuze pentru orice prejudiciu adus oricărui alt călător sunt cei mai fraieri. Călătorii adevăraţi nu-şi cer scuze pentru nimic.
5. Călătorii au obligaţia de a nu folosi deodorant.
6. Deodorantul are obligaţia de a nu folosi călători.
7. Este recomandat călătorilor să arunce gunoaiele sub băncile în care şi-au înfipt fundurile. Coşurile de gunoi din staţiile de metrou sunt puse la mişto şi la derută.
8. Ca urmare a faptului că trenurile nu sunt dotate cu staţii de emitere radio şi boxe, este obligaţia călătorilor să facă abuz de difuzoarele telefoanelor din dotare care au posibilitatea de a reda muzică în format mp3.
10. Călătorii nu sunt obligaţi să ştie să numere.
11. În cazul opririi trenului între staţii, călătorii trebuie să intre în panică şi să alerge haotic prin vagon conform instrucţiunilor personalului de conducere a trenului.
12. În cazul în care este observat un cocalar sau o persoană suspectă de cocalarism acut, călătorii sunt rugaţi să le curme suferinţa prin acţionarea semnalului de alarmă, deschiderea manuală a uşilor suficient de mult cât să încapă un cap de cocalar pe acolo şi să rămână acolo [capul de cocalar, zic]. După consolidarea unei poziţii a cocalarului care să asigure tangenţa capului acestuia la pereţii tunelului prin care circulă metroul, călătorii au obligaţia de a confirma personalului metroului că este necesară deplasarea trenului cu viteză maximă. Rezultatul produs de coliziunea repetată a capului cocalarului cu pereţii tunelului trebuie răsplătit cu aplauze conform legilor în vigoare.
13. Prin respectarea acestori reguli, călătorii îşi pot asigura diploma de “Cel mai călător care respectă el reguli”.
14. Nerespectarea acestor reguli nu implică absolut nimic.

Daca respectati toate aceste reguli mai mult ca sigur o sa faceti din calatoria cu metroul o adevarata aventura

Via: BogdanLaslo.ro

Nesimtire totala…

Eram acum cateva zile in tren veneam de la Sinaia, am fost cu munca acolo, si in tren la 2 scaune distanta de mine era un grup de 3 persoane, 2 barbati si o femeie, si unu dintre ei era total fascinat de felul cum a evoluat tehnologia incat filma cu telefonul lui in tren si zicea ca e in avion. La un moment dat probabil crezand ca vorbitul foarte tare deja e prea „plictisitor” pentru ceilalti calatori a dat drumul la muzica de pe telefonul lui… logic manele si un calator l-a rugat foarte frumos sa opreasca muzica ca il deranjeaza. Atunci specimenul s-a revoltat enorm ca daca vrea liniste sa isi cumpere tren…Stateam si ma gandeam cine i-a cumparat lui tren de tipa si era incredibil de revoltat ca i-a zis calatorul respectiv sa opreasca muzica…

Doamne mare ti-e gradina…